Când un lider este sigur că va câștiga, nu iese cu două zile înainte de alegeri să vorbească despre comploturi, servicii străine, haos și violențe de stradă. Când un lider este sigur pe el, merge înainte, cere votul oamenilor și așteaptă rezultatul. Când însă un lider simte că îi fuge pământul de sub picioare, începe să pregătească povestea pentru înfrângere. Exact asta face acum Viktor Orbán.
După ce, ani de zile, a controlat aproape tot ce se putea controla în Ungaria, după ce a pus mâna pe instituții, pe mare parte din presă, pe mecanismele de influență și pe întregul aparat de putere, Orbán iese acum și spune că opoziția pune la cale un complot, că sunt implicate servicii străine, că se pregătesc violențe și că există o încercare organizată de a crea haos. Mai pe românește, începe să spună dinainte că, dacă ceva nu îi convine la rezultat, vina nu va fi a lui, ci a altora.
Este un discurs penibil, dar și periculos. Penibil, pentru că vine de la omul care are aproape totul în mână în Ungaria. Periculos, pentru că pregătește terenul pentru contestarea morală a oricărui rezultat care nu îi convine.
În realitate, opoziția din Ungaria nu este cea care controlează statul. Opoziția nu are instituțiile de forță, nu are mecanismele administrative, nu are mare parte din presa națională, nu are pârghiile reale prin care să poată înclina sistemul în favoarea ei. Toate acestea sunt, în mare măsură, la Viktor Orbán. El controlează aproape tot. Singurul lucru pe care nu îl controlează complet este votul omului atunci când intră singur în cabină. Iar tocmai asta pare să îl sperie acum.
Dacă ne uităm la ce spune, vedem clar mecanismul. Orbán nu vorbește ca un om care merge liniștit spre victorie. Orbán vorbește ca un om care simte pericolul. Un om care vede că, după 16 ani de putere neîntreruptă, lucrurile nu mai stau atât de simplu. Un om care vede că adversarul său nu mai poate fi tratat ca o simplă formalitate și că există sondaje care îl dau în spate. Și atunci, în loc să răspundă politic, răspunde prin panică și prin narațiuni de tip „toți sunt împotriva mea”.
După ce a dat mâna cu rușii, după ce s-a afișat cu americanii și după ce a încercat să pozeze în omul care vorbește cu toată lumea, Orbán nu mai are pe cine să dea vina din exterior fără să se facă de râs. Nu mai poate să spună, în mod credibil, că alții se amestecă în alegerile din Ungaria, câtă vreme el însuși și-a făcut un titlu de glorie din relațiile lui externe și din jocul dublu pe care îl practică de ani de zile. Și atunci face ce fac toți cei care simt că pierd controlul: inventează dușmanul intern. În cazul de față, opoziția.
Doar că povestea asta are o mare problemă: nu prea stă în picioare. Ca să poți vorbi serios despre un complot al opoziției, ar trebui ca opoziția să aibă măcar o parte semnificativă din pârghiile statului. Nu le are. Ca să poți vorbi serios despre o tentativă de răsturnare a voinței populare, ar trebui ca opoziția să controleze jocul. Nu îl controlează. Jocul a fost construit, ani de zile, exact de Viktor Orbán și pentru Viktor Orbán.
Presa este, în mare parte, la ordinul lui. Instituțiile sunt la mâna lui. Mecanismele de influență sunt în jurul lui. Comunitățile de maghiari din afara granițelor sunt și ele, în mare măsură, tot în siajul lui politic. În România se vede foarte clar acest lucru. Comunitatea maghiară este reprezentată politic de UDMR, partid care este evident pro-Orbán. Mesajele pro-Orbán circulă, sunt împinse, sunt distribuite, sunt amplificate. Mesajele contracandidaților aproape că nu există. În loc să li se spună oamenilor: „Uitați, aceștia sunt toți candidații, acestea sunt toate ofertele politice, alegeți liber”, li se livrează aproape exclusiv direcția convenabilă lui Orbán. Asta nu mai este informare. Este muncă politică făcută pentru un singur om.
De aici vine și marea problemă. Orbán se comportă de parcă Ungaria ar avea un singur candidat. Iar rețeaua lui politică și de propagandă din afara granițelor lucrează exact în aceeași logică: nu să informeze, ci să împingă; nu să lase alegătorul să aleagă, ci să îl conducă spre concluzia dorită. Iar acum, când vede că inclusiv așa terenul începe să îi fugă de sub picioare, începe să strige că e complot.
Nu, problema lui Orbán nu este opoziția. Problema lui Orbán este că, pentru prima dată după multă vreme, există riscul real ca votul maghiarilor să fie mai puternic decât mecanismul lui de control. Problema lui Orbán este că oamenii încep să simtă că nu pot fi ținuți la nesfârșit într-un singur discurs, într-o singură poveste, într-o singură direcție. Problema lui Orbán este că frica nu mai funcționează chiar la fel de bine ca altădată.
De aceea caută deja vinovați. Pentru că cine caută vinovați înainte de alegeri nu o face din forță. O face din teamă.
Și poate tocmai asta este cea mai mare veste a acestor zile din Ungaria: că Viktor Orbán, omul care, ani de zile, a părut intangibil, începe să arate, pentru prima dată, ca un lider care simte că poate pierde.
Sursa: Ziar Harghita.
